Despre Delta Dunarii

Delta Dunarii – rezervaţie natural unica în Europa

Delta Dunării este cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa, acoperind o suprafaţă de 2.681 km2. În 1990 UNESCO a inclus Delta Dunării, cea mai nouă formă de relief din România, ferită de „progresul industrializării”, printre rezervaţiile biosferei. Delta Dunarii este un ţinut exotic cu peste 1200 de specii de copaci şi plante, cu cea mai bogată faună ornitologică de pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii unice de pelicani) şi ihtiologică (reprezentată de cc 100 de specii, din care amintim heringul de Dunăre şi sturionii, de la care se obţine preţiosul caviar).

Prima stire istorica despre Delta Dunarii ne-a lasat-o grecul Herodot, „parintele istoriei” care descrie intrarea flotei persane a lui Darius prin Delta, dupa ce poposise la Histria (515-513 iHr), Polibiu (sec. al III-lea – al II-lea iHr) descrie un spatiu cu bancuri de nisip intre care se aflau brate cu apa, Straba (sec.I iHr) indica sapte brate intre care se aflau insule, idée reluata si de Pliniu cel Batran, Ptolemeu, etc. Marturii ale locuirii zonei exista din sec.I iHr- al II-lea dHr. In sec. XV, Tara Romaneasca si Moldova pierd gurile Dunarii ca si Dobrogea, acestea fiind cucerite de Imperiul turcesc si astfel pana la jumatatea sec. al XIX-lea, Delta era o „terra incognito”. Studii detaliate despre Delta au fost prezentate de catre geografii George Vaslan, Constantin Bratescu, naturalistul Grigore Antipa, etc.

Structura geologică a Deltei Dunarii este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene şi cuaternare, derminate prin forajele de mare şi mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparţin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalaţii de tufuri vitroclastice.

Delta Dunarii se încadreaza în spatiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spatiile acvatice plane si foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetatie, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurile marine, alcatuiesc o suprafata activa specifica deltei si lagunelor adiacente, cu totul diferita de cea a stepelor pontice.

Aceasta suprafata activa reactioneaza fata de radiatia totala receptionata si de circulatia generala a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiatia totala variaza între un minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarna si un maxim de 17 Kcl./cmp, in luna iulie. In functie de intesitatea activitatii centrilor barici principali se instaleaza conditii specifice de vreme: zile de iarna blânde (când activeaza centrul baric nord-est european), zile de iarna geroase, cu vânturi puternice (când actioneaza anticiclonii nord-atlantici), zile de vara calde si uscate (când actionaza anticiclonii tropicali atlantici), zile de vara ploioase (când interactioneaza aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).